Câteva motive pentru care Croația este o destinație de vacanță încântătoare
Vacanța în Croația poate cuprinde excursii, croaziere
către diverse insule, înot în apele cristaline ale Mării Adriatice, relaxare pe plajele
însorite, dar și activități ceva mai provocatoare, precum scufundări, windsurfing,
kitesurf și altele. De îndată ce veți păși în Croația, nu are cum să nu
rămâneți fascinați de istoria bogată a acestei țări. Ruinele antice, clădirile
istorice și castelele sunt la tot pasul și își așteptă vizitatorii pentru a le
dezvălui istoria și legendele lor. În Rijeka o să fiți nevoiți să urcați cele
550 care îi duc pe turiști până la Castelul Trsat. Castelul a fost construit în secolul al
XIII-lea. Castelul a fost avariat de un cutremur în anul 1750, a fost
achiziționat și restaurat de către mareșalul austriac Laval Nugent. De pe terasamentul
castelului, turiștii se vor putea bucura de priveliști senzaționale asupra
Golfului Kvarner. În orașul Split, turiștii vor avea ocazia de a vizita cel
mai bine conservat palat roman din lume. Este vorba despre Palatul lui Dioclețian,
construit între anii 295-305, atunci când împăratul roman s-a retras în apropierea
locului său natal. Orașele Zadar și Dubrovnik sunt renumite datorită frumuseții
centrelor lor istorice.
Croația nu se mândrește doar cu o linie de coastă fermecătoare,
ci se bucură și de peste 1.200 de insule, extrem de diferite ca mărime și
specific. Sunt și insule extrem de micuțe, care chiar nu merită osteneala de a
fi vizitate, însă cele mai multe insule ale Croației merită să fie vizitate
măcar o dată în viață. Fiecare insulă are propriul său farmec, astfel că vă
sugerăm să vă informați înainte de a alege să organizați vacanțe sau excursii
către acestea. Iubitorii de natură aleg cel mai frecvent să viziteze Hvar Island, Pag Island, Korcula Island sau Kornati Zut. LOSINJ ISLAND este luată cu asalt de către turiștii care doresc să observe
și să admire delfinii. Cel mai bună decizie este să vă cazați în unul din
orașele de pe coasta Croației și să închiriați un jet ski, o barcă sau un
catamaran, iar apoi puteți exploreze toate insulele care vă trezesc interesul.
Mulți turiști cunosc Croația datorită festivalurilor fantastice
ce sunt organizate în țară pe întreaga durată a anului. Și pe drept motiv,
deoarece Croația a fost votată drept cea mai bună destinație a Europei pentru
festivalurile de muzică. Festivalurile sunt organizate adesea în locații
spectaculoase sau pe plajă. Atmosfera este întotdeauna extrem de animată, iar
băuturile sunt relativ ieftine, aspect destul de important, mai cu seamă că la
aceste festivaluri iau parte turiști tineri, care nu-și doresc să cheltuie
prea mult pentru a se distra. Cele mai celebre festivaluri organizate în Croația sunt: Outlook Festival, Ultra Europe, Dimensions Festival etc. În cazul în care
atunci când vizitați Croația nu are loc niciun festival, puteți să vă bucurați
de viața de noapte animată de aici.
Croația se bucură de peisaje spectaculoase, fiind o țară
încărcată de vegetație. Pe teritoriul Croației există și numeroase cascade și
parcuri naturale pe care merită să le vizitați. Spre exemplu, în timpul
sejurului în Zadar, turiștii vor putea
vizita și Parcul Național Plitvice, unul dintre cele mai frumoase parcuri
naturale ale Europei. Pe cuprinsul
Parcului Național Plitvice există 16 lacuri, unele dintre ele având adâncimi de
până la 46 metri și peste 400 metri
lungime. Parcul Național Plitvice este uluitor de la nord la sud, încât o să vă
fie destul de greu să îi descoperiți toate atracțiile pe durata unei singure
călătorii.
În Croația, turiștii vor putea petrece atât vacanțe liniștite și relaxante, cât și vacanțe active, încărcate
de experiențe intense. Croația nu vă va
dezamăgi în ceea ce privește acțiunea. Vă
puteți planifica vacanța astfel încât în fiecare zi să vă bucurați de altă
activitate. Plajele și golfurile din Croația sunt perfecte pentru amatorii de
windsurfing, kitesurfing, navigare și scufundări. Pe râurile de pe cuprinsul
Croației, turiștii vor putea practica rafting.
După ce se vor fi plictisit de activitățile nautice, turiștii vor putea
să închirieze biciclete și să exploreze frumusețile naturale ale Croației. În Litoral, cicliști vor descoperi o mulțime de piste foarte bine întreținute.
Turiștii care vor dori să practice ciclism montan ar fi mai bine să se îndrepte
spre Litoral. Drumețiile sunt și ele extrem de populare în Croația.
Croația nu o să
vă dezamăgească nici în ceea ce privește gastronomia, în timpul sejurul
petrecut aici, turiștii vor putea mânca bine și la prețuri accesibile. Pentru
prepararea bucatelor tradițional croate se utilizează ingrediente proaspete, de
sezon, și rețete vechi de sute de ani. În stațiunile de pe litoralul Mării
Adriatice o să vă puteți delecta cu preparate pe bază de pește și mâncăruri
ușoare, potrivite în anotimpul cald. În schimb, în orașele continentale veți
observa că predomină preparatele pe bază de carne. Mâncărurile vor fi mai
savuroase în compania vinurilor locale.