Novigrad: atracții turistice și activitățile pe care le pot desfășura turiștii
În centrul orașului
se înalță o clopotniță cu arhitectură venețiană. Orașul Novigrad a fost din privilegiat
de istorie, clădirile cu arhitectură mediteraneeană și zidurile sale de apărare
și fiind remarcabil conservate. Moștenirea secolelor trecute este vizibilă la
orice pas, trebuie doar să luați la pas străduțele întortocheate și pietruite,
iar Novigrad vi se va dezvălui în tot farmecul său. Cele mai multe clădiri din
centrul vechi al orașului au fost reconstruite sau recondiționate, fiind puține
clădirile care păstrează arhitectura tradițională, însă recondiționarea lor s-a
făcut atât de bine încât oferă orașului o arhitectură armonioasă și un farmec
medieval.
În apropierea orașului Novigrad, în antichitate a existat o așezare numită Aemona. Între secolele V-VI, Novigrad s-a numit Neapolis, care în greacă însemna orașul nou. În anul 1270, Novigrad a intrat sub stăpânirea Republicii Venețiene, această stare de fapt prelungindu-se până în secolul al XVIII-lea. În această perioadă Novigrad a fost numit Cittanova.
Conform recensământului efectuat în anul 2011, orașul Novigrad număra 2.622 de locuitori, 66, 42% dintre aceștia fiind croați, urmați de 10, 20% italieni, 3, 36% albanezi, 2, 83% sârbi și 2, 09% sloveni.
Pescuitul este o activitate extrem de populară în Novigrad, astfel că în micuțul port Mandrac veți vedea numeroase bărci de pescuit. Novigrad se bucură și de prezența unui port mai mare, în care acostează ambarcațiunile de croazieră.
În Novigrad veți descoperi cele mai bune restaurante pa bază de fructe de mare din toată Istria. Turiștii care nu vor dori să opteze pentru hotelurile din Novigrad, au la dispoziție două campinguri. De altfel, în Novigrad nu veți descoperi atât de multe hoteluri precum în celelalte orașe din Istria. Hotelurile recomandate de către agenția noastră sunt: Hotel Aminess Maestral; Hotel Aminess Park Mareda Campsite; Hotel Mobilehomes Kastanija - Saturday Only; Hotel Mobilehomes Kastanija - Daily; Hotel Nautica; Hotel Aminess Laguna; Hotel Laguna Novigrad și Hotel Pansion Emaus.
Orașul vechi Novigrad este destul de micuț, încât poate fi explorat cu ușurință la pas. Vă puteți bucura de o plimbare pe malul mării, de-a lungul fortificațiilor medievale, care reprezintă și principala atracție a orașului. Veți avea ocazia de a admira turnurile de apărare, porțile și pasajele secrete care au fost atent gândite de către locuitorii orașului astfel încât să-i apere de eventualii invadatori. Se merită să vizitați și loggia venețiană, singura astfel de loggie care se mai păstrează pe coasta Istriei. Pe cuprinsul orașului Novigrad se înalță și câteva lăcașuri de cult ce vă vor trezi cu siguranță interesul. Ne referim aici la Biserica Sf. Agata, care datează din secolul al IX-lea, la Biserica Maicii Domnului, construită în secolul al XV-lea, și Biserica Parohială Sfinții Pelagius și Maxim, construită în secolul al VI-lea.
În timpul sejurului în Novigrad, turiștii pot vizita și Muzeul Maritim Gallerion, care este situat în centrul vechi al orașului, în apropierea portului. În cadrul muzeului, vizitatorii vor putea admira o colecție a marinei austro-ungare, o colecție de modele de nave dintre anii 1750-1918. De asemenea, aici sunt expuse diverse diagrame nautice, instrumente nautice și medicale, porțelanuri, broderii realizate manual și altele. Interesantă este colecția ce cuprinde toate drapelele națiunilor ce au navigat în Marea Adriatică în ultimele două secole. Muzeul Lapidarium cuprinde o colecție de inscripții pe piatră. Cele mai vechi artefacte datează din secolul I d. Hr. în timp ce cele mai recente datează din secolul al XVIII-lea. În cazul în care sunteți pasionați de istoria antică neapărat trebuie să vizitați acest muzeu.
Plajele din Novigrad sunt în cea mai mare parte stâncoase, însă există câteva locuri în care turiștii și localnicii se pot relaxa la soare. Cele mai populare zone de înot sunt situate în apropiere de Hotel Aminess Maestral, Hotel Aminess Laguna și de Campingul Sirena. La circa un kilometru distanță de orașul vechi este situată plaja Karpinjan, o plajă ce măsoară 500 metri lungime, este acoperită cu pietriș și poate deveni destul de aglomerată în timpul sezonului estival. Orașul Novigrad este prefect pentru a fi explorat cu bicicleta, există o pistă de ciclism ce vă duce din Novigrad până în satul Dajla. O altă pistă de ciclism ce pornește din Novigrad, străbate râul Mirna și se prelungește până la Pădurile Motovun.
În timpul vacanței petrecute în Novigrad, turiștii se vor putea bucura și de plimbări cu barca. Aceștia vor putea rezerva o excursie cu barca din Novigrad până în Rovinj. Aceasta reprezintă o modalitate perfectă de a vă bucura de timp petrecut în natură, de înot, soare și relaxare. Pentru amatorii de pescuit menționăm faptul că în Novigrad se vor putea bucura de pescuit sportiv.
La mică distanță de Novigrad, turiștii vor descoperi mai multe situri de scufundări. Naufragiul Coriolanus este cel mai popular. Ambarcațiunea aparținea marinei britanice și s-a scufundat în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial. Un alt sit de scufundări care se bucură de destul de multă popularitate este situl Savudrija, unde veți descoperi câteva recife interesante și amfore antice.
La 7 kilometri de centrul orașului Novigrad se desfășoară Parcul Acvatic Istranalinda. Pe teritoriul parcului turiștii vor descoperi mai multe tobogane cu apă, trei piscine, magazine, restaurante și baruri. Există un autobuz direct ce vă va transporta din Novigrad spre aquapark.